Drama jucătoarei de tenis Simona Matei (24 de ani), a cărei carieră s-a frânt brusc la începutul anului 2007, din cauza unei accidentări, începe să fie dată uitării. Lacrimile de durere și frustrare de acum doi ani au început să fie și mai fierbinți, de câteva luni, de data aceasta din pricina emoțiilor revenirii la fileu, dar și a gândului că momentul reintrării în marele circuit se apropie cu pași repezi.
Dar Simona mai are de tras: trebuie să-și învingă mai întâi teama de victorie, să-și stăpânească nervii, să se pregătească foarte bine fizic și să revină la tonusul psihic, de acum 4-5 ani. Va putea ea să treacă peste aceste bariere?
În 2001, Simona era o fetiță cu nasul în vânt și cu multe ambiții. La numai 16 ani, cucerea titlul Europei de Est, în proba de dublu, alături de Alexandra Orășanu. Peste numai doi ani, își trecea în cont și titlul național, la categoria jucătoarelor de 18 ani.
Din 2004 și-a început ascensiunea internațională și timp de 3 ani și-a trecut în cont titlurile la 5 turnee de simplu, organizate de Federația Internațională de Tenis – trei în România (Balș, Oradea și București) și două peste hotare (Bastad și Lecce).
În contul jucătoarei se adunaseră peste 50.000 de dolari, dar nu banii erau bucuria ei cea mare, ci faptul că se apropia cu pași repezi de Top 100 WTA: la finalul lunii octombrie 2006 se învârtea în jurul poziției 120 (conform spuselor noului său antrenor, Adrian Marcu).
Dar începutul anului 2007 i-a adus Simonei o grea încercare: după un start nefericit la Australian Open, ea venea din România, de la minus câteva zeci de grade, iar în Australia erau plus câteva zeci de grade, jucătoarea nu s-a dezmeticit bine la Antipozi și după ce a fost eliminată încă din primul tur, a plecat în Italia, pentru a participa la un turneu Challenger, de 25.000 de dolari. Era vorba de un concurs într-o sală prost încălzită, din Capriolo, de lângă Bergamo.
„I-a fost frig, nu s-a simțit prea bine, nici încălzirea n-a făcut-o ca de obicei și la o mișcare bruscă, ligamentele încrucișate ale genunchiului drept au cedat: era 20 ianuarie, 2007”, ne spune tatăl sportivei, Cornel Matei.
A fost operată de doctorul Anghelescu, a mai fost consultată și de doctorul Pompiliu Popescu, medicul lotului național de fotbal, care o simpatizează pe jucătoare și care îi mai prescrie, din când în când, susținătoare de efort și alte medicamente, dar cei doi specialiști nu i-au putut opri lacrimile de durere și furie ale jucătoarei.
Din acea zi fatidică și până astăzi, Simona a vrut în mai multe rânduri să renunțe la tenis, nu mai avea puterea psihică să o ia de la capăt. Dar familia a sprijinit-o foarte mult, iar de câteva luni, mai bine zis de la 1 ianuarie 2009, fostul mare jucător Adrian Marcu se ocupă special de Simona.
„Este o victorie că acum își dorește să revină în elită. Și, așa cum o știu eu, cred că poate să sară mai sus și de locul 100. Jocul ei este foarte bun, însă nervii o lasă pe final de meci. Din acest motiv s-au pierdut multe jucătoare. Pentru că n-au reușit când și-au dorit, ele au renunțat la sport și din lipsa de susținere financiară. Nu vedeți, noi nu mai avem jucătoare de tenis în vârstă. La Simona situația se schimbă iar dacă muncește și este serioasă, va ajunge sus de tot. Eu cred că Simona are nevoie de 9 luni de recuperare și aproximativ un an sa reajungă la nivelul dinaintea accidentării”, a comentat Adrian Marcu.
„Sunt la jumătate din capacitatea mea. Am încredere în toți cei care mă-nconjoară și asta îmi dă speranța. Armele mele la fileu sunt mișcarea, ambiția și lupta, arme bune și în viața de zi cu zi. Deocamdată, cel mai aprig adversar al meu sunt eu însămi”, spune Simona.
Articol scris de Ionel Pană
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER